Mi-e foarte greu să scriu despre Ciprian. Ciprian Chirvasiu, poetul nostru ziarist, unul dintre cei mai buni colegi si prieteni pe care i-am avut din 1990 încoace, când ne-am întâlnit în redacția de la Tineretul liber. Doamneee, ce reportaje scria omul ăsta! Și cum și-a marcat el destinul cu primul volum de versuri, ”Profesorul de limbă moartă”, pe care l-am publicat, parțial, înainte de apariția cărții, în revista Student Party…pentru curaj! Apoi, anii nebuni de la Evenimentul zilei, când am făcut o echipă
Am fost ca frații. Ne-am sprijinit, ne-am bucurat si am suferit in problemele vietii, am lucrat ani de zile împreună aplecați la câte un ziar, am școlit tineri, ne-am pus vietile pe tavă când ajungeam la un hop sinistru, ne-am certat, ne-am împăcat… Doamneee, ce l-am mai certat pentru căderile lui, când se încăpățâna să nu iasă din prăpastie!!! Și ce rău îmi pare acum, când văd că timpul lui a fost atât de scurt… 54 de ani, din care ultimii 13-14 plini de frământări, deziluzii și neîmpliniri.
Iar azi, 13 iulie 2018, Ciprian a pus un punct gros, de final, poemului din sufletul lui. Cred că și de pe patul de spital, ne-a făcut un semn prietenos cu mâna și a alunecat lin, ca să nu deranjeze, pe tunelul luminos al Altei Lumi. Și-a luat cu el cărțile nescrise, pasărea poetului și-a înmuiat ciocul în sângele care îi inundase creatorului creierul și ne-a scris în numele lui un ultim ”Adio, prieteni, să nu mă plângeți căci uneori oamenii mai și mor!”. Cu siguranță știa că Tedi și Ana, copii săi, nu vor
inPolitics.ro | Scoatem untul din politica
"Precum in cer, asa si pe pamant - Calatorie foto in lumea ortodoxa romaneasca" - Cristina Nichitus Roncea
Blogul lui Nea Costache
Alecu Racoviceanu
Apartament 1 | Barul din vecini